Noutăți

Procedura de transmitere a notificărilor comerciale

Transferul de gaze naturale între două portofolii de echilibrare din cadrul zonei de echilibrare a Republicii Moldova se realizează prin transmiterea în adresa EE a unei notificări comerciale, în cursul unei zile gaziere.

O notificare comercială trebuie să conțină cel puțin următoarele informații:

1) ziua gazieră pentru care se efectuează transportul gazelor naturale;

2) codurile de identificare ale ambelor portofolii de echilibrare în cauză;

3) specificarea tipului notificării (de vânzare sau de cumpărare);

4) cantitatea de gaze naturale notificată zilnic.

Notificările comerciale pot fi modificate și retransmise în cursul unei zile gaziere. EE va lua în considerare notificările comerciale pentru o zi gazieră primite până cu 3 ore înainte de sfârșitul zilei gaziere respective.

Cantitatea de gaze naturale notificată zilnic și confirmată se va determina pe baza „Regulii mai mici”, care este luată:

1) cantitatea de gaze naturale notificată zilnic, la care valoarea este aceeași în ambele notificări comerciale corespunzătoare ale PRE; sau

2) cea mai mică cantitate notificată indicată în cele două notificări comerciale corespunzătoare ale PRE;

Notificările comerciale vor fi expediate electronic la adresa de e-mail: ee@moldovatransgaz.md.

EE ține evidența tuturor notificărilor comerciale primite, precum și notificărilor comerciale confirmate.