Mai mulți angajați ai companiei „Moldovatransgaz” SRL (sectorul Chișinău), au participat la prima etapă a competițiilor sportive din cadrul Spartachiadei a XXVIII-a organizată de FSCRE și Spartachiadei a XVIII-a a întreprinderilor din cadrul SA „Moldovagaz”.
Conform regulamentului cu privire la desfășurarea Spartachiadei Federației Sindicatelor Lucrătorilor din Industria Chimică și Resurse Energetice, competițiile sportive se derulează în 2 etape: I etapă (iunie-august 2022) – competiții sportive în colectivele de muncă și a II-a etapă (2-4 septembrie 2022) – competiții sportive finale la nivel de ramură între colectivele de muncă.
Astfel, la inițiativa și susținerea Directorului – Iurie Dolghier, a Comitetului Sindical al „Moldovatransgaz” SRL și a Fundației de Susținere a Veteranilor și Lucrătorilor Sectorului Energetic “ENERGIE”, într-o atmosferă pozitivă și relaxantă, la Vadul lui Vodă au fost organizate competiții sportive la probele: fotbal, tenis de masă, dame și darts. În cadrul evenimentului, colegii și-au demonstrat abilitățile sportive și desigur au câștigat cupe și diplome.
Fotbal: Locul I – Echipa „Administrația”; Locul II – Echipa „Gaz junior”.
Tenis de masă (bărbați): Locul I – Valentin Boghean; Locul II – Octavian Pînzari; Locul III – Alexandru Zagoreț.
Tenis de masă (femei): Locul I – Cristina Guțu; Locul II – Natalia Vizirscaia; Locul III – Elena Danilova.
Dame: Locul I – Valentin Boghean; Locul II – Aliona Craevscaia; Locul III – Gheorghe Condratie
Darts (bărbați): Locul I – Valentin Boghean; Locul II – Vladimir Bostan; Locul III – Alexandru Zagoreț.
Darts (femei): Locul I – Marina Țurcan; Locul II – Carina Tronciu; Locul III – Elena Danilova.
Cei mai buni vor face parte din echipa de bază a companiei „Moldovatransgaz” SRL la spartachiada ramurală.
Vă reamintim că anual (cu excepția perioadei de pandemie) FSCRE organizează Spartachiade pentru a atrage salariații în practicarea permanentă a sportului, propagarea sportului drept mijloc de fortificare a sănătății și profilaxie a bolilor profesionale, afirmarea unui mod sănătos de viață.