În perioada 15-16 mai 2023, reprezentanții „Moldovatransgaz” SRL, au participat la un curs de instruire organizat de operatorul sistemului de transport gaze naturale din Olanda – Gasunie. Inițiativa a fost susținută de către Ambasada Regatului Olandei la Chișinău.
Cursul a avut ca obiectiv prezentarea experienței și mecanismelor de echilibrare aplicate de către Operator și principiile fundamentale de activitate care au determinat actualul nivel de dezvoltare al întreprinderii.
Implementarea echilibrării conform standardelor UE, transpuse în legislația națională, impun necesitatea dezvoltării de către OST a unor Platforme de echilibrare (tranzacționare) integrate cu programe informaționale capabile de transmiterea, procesarea și sistematizarea automatizată a datelor - condiție sine qua non în procesul de creare și dezvoltare a pieței de gaze.
Gasunie este unul din principalii Operatori de sistem care, începând cu 2005, a implementat cerințele UE în aspectul transportului de gaze iar la moment, este desemnat responsabil pentru dezvoltarea infrastructurii de transport a combustibililor „verzi” inclusiv hidrogen.
Suntem recunoscători reprezentanților Ambasadei Regatului Olandei la Chișinău, dar și echipei „Gasunie”, în special colegilor Jos Kuiper, Sandrie Egberts și David Bakker pentru experiența împărtășită și avem încrederea unei colaborări productive în continuare!