Lucrări neplanificate cu schimbarea unui sector al conductei de transport gaze Chișinău-Rîbnița

În urma verificărilor planificate, la începutul lunii iunie, pe un tronson al conductei magistrale Chișinău-Rîbnița a fost depistat un defect major și a fost luată decizia de a efectua lucrări de reparare neplanificate urgente.

Astfel, a fost creat un plan de acțiuni de pregătire a lucrărilor. În colaborare cu Centrul de dispecerat a fost micșorată presiunea de lucru din conductă, iar în noaptea dinaintea începerii lucrărilor au fost făcute manipulări de deschidere și închidere a robinetelor de gaz, unde au fost implicați specialiștii de la serviciul exploatare conducte, serviciul de distribuție și cei de la serviciul de telecomunicații.

Concomitent, porțiunea conductei care urma să fie schimbată a fost pregătită în prealabil și au avut loc lucrări de sudură, verificare hidraulică sub presiune și altele.

Așadar, după ce au fost create toate condițiile favorabile pentru asigurarea securității precum și condiții necesare procesului tehnologic pentru efectuarea lucrărilor de reparație, a început înlocuirea sectorului de conductă.

Prin urmare, la km 19,5 a conductei de transport gaze Chișinău-Rîbnița a fost schimbată porțiunea gazoductului cu diametrul de 530 mm pe un sector cu lungimea de cca 2 metri, cu izolarea ulterioară a sectorului.

Menționăm că în perioada caldă a anului au loc lucrări de mentenanță (verificare, izolare și reparare) a conductelor de transport gaze.